Bacăul a intrat în zodia rezilierii contractelor importante.
Prima reziliere spectaculoasă a fost cea dintre Consiliul Județean și compania Blue Aero. După ce ani de zile firma lui Nelu Iordache nu și-a îndeplinit sistematic prevederile contractuale în baza cărora opera aeroportul băcăuan, rezilierea a venit ca o izbăvire.
O altă reziliere zgomotoasă a fost cea de la strada Milcov. Firma din Roman a lansat o serie de acuze grave la adresa administrației Stavarache și viceversa. S-a lăsat și cu procese grele.
Spitalul Municipal a scăpat abia la sfârșitul lui 2016 de consorțiul din Brașov după ani de zile în care nu s-a lucrat nimic.
Insula de Agrement e șantier de câțiva ani buni. De acestă dată nu din cauza constructorului, ci a proiectantului. Și aici s-a reziliat contractul.
Stadionul Municipal e praf și pulbere. La fel și firmele care au lucrat aici până la rezilierea contractului. Aici nu am foarte multe amănunte că-i încâlcită rău.
Contractul despre care Costică Rusu spunea că făcea jumi-juma cu primarul Stavarache cred că a fost și el reziliat.
Ar putea urma rezilierea dintre Romprest și ADIS. Situația ar provoca o adevărată catastrofă ecologică și olfactivă.
Iar cererea turcilor de la Eko insaat Ve Tic As pentru rezilierea contractul cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru Centura Bacău le pune capac la toate. E un fel de „finis coronat opus”.
Nici pe alții n-au lăsat, nici ei nu fac, dar pe bani.
Numitorul comun la toate aceste rezilieri este că toate firmele și-au luat banii iar băcăuanii s-au ales cu obiectivele pe jumătate sau nici măcar atât.
Inițial am vrut ca acest text să fie o pledoarie pro bono pentru firmele locale. Însă, am realizat că există firme locale serioase, care chiar fac ce semnează, dar și firme locale neserioase care lasă bălți în loc de străzi și șanțuri în loc de termoficare.
