Proștii lor pe banii noștri

14 iunie 2017 | Print Proștii lor pe banii noștri

După cum vedeți pe toate canalele media, conducerea social-democraților a decis că mai toți miniștri îs mai proști ca Daia, ceea ce-i destul de grav. Discuția se face din punct de vedere al performanțelor profesionale și nu al celor intelectuale.

De exemplu n-a luat notă de trecere ciobanul de la turism, ăla care-a plimbat oaia să facă lapte și pe la Tîrgu Ocna. Și are dreptate Dragnea. N-a făcut nimic pentru turism, dar nimic. În 6 luni n-a scos decât inepția aia cu oaia.

Repetent, la judecata partidului, a rămas și Dorel de la Sănătate. Nu-l pot contrazice pe Dragnea.

Notă de trecere nu a luat nici vedeta Sevil Shhaideh. Dacă dădea banii ăia pentru apa băcăuanilor țineam cu ea. Așa…

Despre tânărul de la Transporturi aveam o oarecare simpatie. Părea pus pe treabă. Însă după ce am văzut în direct cum îl amețeau cei de la CNADR și ce mai încurca autostrăzile cu drumurile expres, zic că are Dragnea ceva dreptate.

Însă, nu care cumva să cădeți în capcană și să criticați ce scuipă tătucul. Pe principiul „e prost dar e prostul nostru”, pesediștii sunt în stare să-ți mute capul câțiva centimetri mai pe spate dacă zici ceva de rău de unul de-ai lor. Bine, dar șeful vostru a zis despre ăsta că-i slab. Nu contează, tu nu ești Dragnea.  

Abia aștept să-și rupă gâtul jupânul Dragnea să vedem ce mai zic atunci (ca despre Geoană?).

Oricum, eu tot n-am aflat ce fumează președintele PSD de i-a cășunat să-și demoleze Guvernul după numai 6 luni de activitate, ceva rezultate economice pozitive și o deschidere externă de invidiat. E posibil să fie inerțiale aceste rezultate, dar să recunoască asta chiar Dragnea e cam mult.

O criză guvernamentală ne va afecta clar din punct de vedere economic. Ceea ce este extrem de neplăcut este că asta se va vedea imediat în buzunarele noastre (fie și prin căderea cursului valutar), în timp ce o măsură economică bună se vede greu și după foarte mult timp în nivelul de trai al românilor.

, , , ,

 

Lasa un comentariu

Te rog, ai in vedere: Moderarea comentariilor este activa si poate amana publicarea comentariului. Nu este nevie sa retrimiti comentariul.