Pe Garofiței s-a terminat asfaltul … și logica

5 mai 2017 | Print Pe Garofiței s-a terminat asfaltul … și logica

Fiecare stradă are groapa ei, mai mare sau mai mică. E ca o emblemă.

Probabil, voi face un top al gropilor: cea mai frumoasă, cea mai mare, cea mai elegantă, cea mai fioroasă.

Sunt străzi care au fost înghițite de groapa lor. Și nu exagerez cu nimic. V-aș putea da repede vreo două trei exemple din Buhuși. Pe vremuri erau străzi frumoase cu asfalt și flori pe margine.

După niște mandate de primar competent, pe străzile respective nu mai e urmă de asfalt.

Strada Garofiței din Bacău era într-o situație aproape similară cu ce vă povesteam mai sus. Era din dale de beton, însă îți rupeai mașina. S-au îndurat edilii și au asfaltat-o zilele ăstea.

Îmi închipui ce bucurie a fost pe cetățenii din zonă. Doar că cineva a ținut mult la istoricul străzii cu vedere la tren și a lăsat o amintire de neocolit: o porțiune neasfaltată, o groapă.

Și a început să mănânce din asfaltul proaspăt.

Ce am scris mai sus nu e niciun mișto. E doar logica în care poți judeca o asemenea situație. De ce ar fi lăsat constructorul acea porțiune neasfaltată și nesemnalizată nu pricep și pace.  

, , ,

 

Lasa un comentariu

Te rog, ai in vedere: Moderarea comentariilor este activa si poate amana publicarea comentariului. Nu este nevie sa retrimiti comentariul.