Pe Dragnea îl cam strânge anvelopa

8 iunie 2017 | Print Pe Dragnea îl cam strânge anvelopa

Că aproape toate promisiunile de dublare-triplare a salariilor bugetarilor erau doar minciuni electorale știm toți, acum.

În urmă cu vreo două-trei zile luai și două perechi de pălmi dacă ziceai asta unui activist PSD. Acum îți va explica doct cum e cu anvelopa bugetară, salarială.

Busc, știu toți cum se umflă anvelopa. Și țin cont de asta, salvează patria.

Când zic toți, mă refer chiar la toți, la pesediști, la peneliști, la sindicate. Unul n-a aprins lumina în campania din noiembrie. Nu de alta dar responsabilitatea socială nu e compatibilă cu discursul electoral.

N-am auzit niciun liberal să-l contrazică pe Dragnea în campanie. Măcar pe sindicaliști poți să-i înțelegi până la un punct.

Le dau o veste proastă liberalilor. Tot pesedeul va salva nația. Facem pariu?

Mai este puțin și dau vină Iohannis sau pe Cioloș. A făcut ei ceva, de nu poate Mulguța să exceleze. N-au găsit o corelație logică, până acum, că o făceau demult.

Spre amintire: Tăriceanu și Băsescu au făcut concurs cu mărirea salariilor cadrelor didactice cu 50% prin 2008. Imediat după formarea guvernului s-a declanșat criza 🙂

Cine vrea să înțeleagă ce e anvelopa, ce e cu noua lege asumat-neasumată de guvernul PSD mi-a explicat Gheorghe Huluță, președintele CNSLR Frăția Bacău în emisiunea „La pas prin Moldova”, difuzată vineri de TeleMoldova (înainte de scandalul din Parlament).

, , , , , , , , ,

 

Lasa un comentariu

Te rog, ai in vedere: Moderarea comentariilor este activa si poate amana publicarea comentariului. Nu este nevie sa retrimiti comentariul.