Au trecut pe lângă mine știrile despre legea „anti-defăimare”. Nu le-am dat prea mare importanță pentru că am fost convins că nu se va adopta o asemenea porcărie într-o Românie membră a UE. Am zis că-i doar așa o mică…
Doar o școală mică și, sigur, uitată de autorități. Este adevărat că în aceeași comună există două școli moderne. Însă, nu putem nega existența unor astfel de realități în anul de grație 2018. Este vorba despre satul Dumbrava din comuna…
Ovidiu Pauliuc scrie că RAFO a fost scoasă la licitație. Din nou. Actualii proprietari, rușii de la Petrochemical Holding cer vreo 60 de milioane de euro. La cum se învârt banii în branșa asta ați fi tentați să spuneți că suma…
Mă uitam pe poze și nu pricepeam dacă-s de acum sau de data trecută. A dracului coincidență. 🙂 Marea magistrală care alimentează Bacăul a crăpat cam în același loc. Mai exact la un tub distanță, spre capătul gardului. Care-i probabilitatea
Nici la inaugurare cei de la Praktiker n-au avut cozi la casele de marcat cum au avut astăzi. Sute de clienți s-au bulucit să beneficieze de 50% reducere pentru orice produs
O parte dintre pozele de mai jos sunt făcute în această dimineață, din fuga mașinii. O altă parte sunt executate de prieteni prin balcoanele proprii sau prin debarale.
Am fost plecat din Bacău, puțin, cu trebi administrative într-o zonă aproape civilizată. Când m-am întors obosit și plin de praf, am fost invitat să-mi rehidratez tenul și alte părți sensibile într-un lighean de apă. În acestă dimineață m-am felicitat…
Strâns uniți în cuget și simțiri și alte asemenea slogane de tristă amintire mi-au trecut prin minte când am primit comunicatul de presă de la PSD Bacău. Aș fi greșit dacă făceam vreo ironie ieftină. Cei 300 au votat în…
Pe 2 aprilie, zice Dragoș Benea, ar trebui să știm cine va executa șoseaua de ocolire a Bacăului (video). Ofertele, aflate acum în evaluare, sunt cel puțin interesante, mai ales din perspectiva numelor ofertanților. Data trecută, deși cele mai bune…
Județul Bacău e unul dintre ultimele într-un clasament al investițiilor străine directe. N-am să compar situația cu cea din Transilvania, Banat sau București, ci cu zona Moldovei, ca să avem același grup de necazuri. De exemplu Iașiul e la ani…