policlinica1IMG_20150520_123030Astăzi, am participat la inaugurarea Policlinicii renovate. Arată bine.

După ce ani de zile ai intrat în hrubele alea de holuri, cu vopsea verde scorojită sau faianță albă ciobită, spartă sau lipsă, mirosind imposibil ”a spital”, cu băncuțele de fier cu scândurele lăcuite, orice-i renovat pare mai bun. Am văzut chiar și un subsol nou-nouț, aș zice ”țiplă”.

Oricum transformarea policlinicii este spectaculoasă.

policlinica2policlinica4Amănunte tehnice, suma cheltuită și de unde-s banii au scris Deșteptarea și Ziarul de Bacău.

Din câte am auzit la conferința de presă și am citit în mapa de prezentare, nu s-a șoptit o vorbă despre constructor, mai ales că e destul de rar să termine cineva ”în termen” o lucrare de acest gen.

E vorba despre Conextrust, adică despre Viorel Rusu.

Culmea este că tot el a fost executatul ”Pasajului Mărgineni”, ultima lucrare inaugurată oficial în Bacău, ce-i drept acum vreo doi ani. Lucru recunoscut inclusiv în anturajul primarului Stavarache, deși conflictul dintre cei doi este unul dintre cele mai acute.

Între timp, adică în ultimii doi ani, s-au mai executat și alte lucrări, în municipiul Bacău. De exemplu strada Mioriței. Asta ori nu s-a recepționat, ori nu s-a finalizat. Zic și eu.

Era să uit, abia luni se deschide publicului, mă rog, pacienților. Până atunci mai sunt ceva lucruri de finisat, conform declarației președintelui Consiliului Județean, Dragoș Benea.