Gabriel Gritcu  (2)În adăpostul de câini din Bacău sunt aproximativ 2000 de maidanezi. Însă, problema este departe de a fi rezolvată, adăpostul fiind supraîncărcat, existând posibilitate să fie închis oricând pe acest motiv.

Singura soluție este eutanasierea, (la minutul 17.00  a părții a doua a emisiunii, începe discuția despre maidanezi).

Afirmația aparține lui Gabriel Grițcu, directorul serviciului de specialitate (DSAP), din Primăria Bacău (și este scoasă din context, dar concluzia tot aia e 🙂 ) și a fost făcută în cadrul emisiunii „De Bacău” de joia trecută.

Am mai discutat despre cum sunt ”modernizate” micile grădinițe din fața blocurilor și când va fi gata proiectul.

Tot atunci am aflat cum vom scăpa de zăpada ce va cădea în această iarnă peste Bacău.

primul clip este partea a doua a emisiunii:

al doilea clip este primit de la DSAP Bacău și arată cum sunt protejați maidanezii de către unii băcăuani, din zona Aleea Parcului.

Al treilea clip este prima parte a emisiunii „De Bacău” de joia trecută, în care Gabriel Grițcu a explicat în ce stadiu mai este proiectul cu reamenajarea spațiilor verzi, unde se vor mai face lucrări și ce probleme întâmpină.