De vorbă cu eroii

5 iulie 2017 | Print De vorbă cu eroii

În mod natural sunt zgârcit în acordarea de calificative. În cazul veteranilor care au fost la noi în studio nicio extremă nu-i pe măsură.

Când am scris „eroi” în titlul acestui material mi s-a părut prea puțin, deși e definitoriu pentru ei. Mi s-a părut un cuvânt mic. Nu știu de ce. Poate pentru că încă sunt sub imperiul poveștilor auzite, în timpul și după emisiune. Poate din cauza felului în care râdeau de suferință și de moarte. Ei erau naturali.

„Acum trei luni era să nu mă mai întorc acasă”, glumește băcăuanul întors recent din Afganistan și urmează un râs sincer și complice cu ceilalți doi veterani. Eu aveam părul zbârlit pe spate, dar am bravat de parcă aș fi știut cum se dezamorsează minele antipersonal de la Sarajevo sau cum se circulă pe autostrada morții din Afganistan.

Președintele Asociației face și acceptă glume pe seama protezelor din titan pe care le are în tot corpul. Când îl întrebi cum și cât a suferit povestește în trei cuvinte și încheie zicând că a uitat suferința, că acum e fericit. Poate pentru că a pus totul în carte, pentru că a scos o carte despre ce i s-a întâmplat și ce a văzut, și nu mai vrea să detalieze.

Despre România ei vorbesc doar serios. „Unde-s românii? Merg și ei în misiune? Vrem să mergem cu ei”, a rezumat  colonelul, într-o scurtă povestire, cum sunt văzuți ai noștri de nepoții lui Rambo.

Emisiunea e aici:

Dacă sunteți atenți, pe la minutul 8, Raul Simion spune că printre noi, băcăuanii, trăiesc vreo 300 de asemenea eroi (militari, jandarmi, polițiști). Eu știu unul și-s tare mândru că-s prieten cu el, deși n-a mai dat o cafea de prin iarnă și nici n-a venit în emisiune așa cum a promis.

Din cauza unei istorii prost predate și învățate din filmele de propagandă comunistă, unii dintre români au o imagine distorsionată față de militarii profesioniști. Pentru cine nu știe încă, răzeșii Sfântului Ștefan cel Mare erau o formă de armată semiprofesionistă. Pământul pe care domnitorul îl dădea obștilor răzeșești era o formă de plată pentru serviciile militare. Marele unificator Mihai Viteazul își baza armata pe militari profesioniști. Spre dezamăgirea patrioților de bodegă, Baba Novac nu era român, ci un mercenar sârb. Pandurii, eroii oltenilor, nu erau altceva decât grăniceri în armata Imperiului Habsburgic, adică militari profesioniști.

,

 

Lasa un comentariu

Te rog, ai in vedere: Moderarea comentariilor este activa si poate amana publicarea comentariului. Nu este nevie sa retrimiti comentariul.