De mâine, în Bacău începe seceta de trei zile

13 noiembrie 2017 | Print De mâine, în Bacău începe seceta de trei zile

Mai bine de jumătate din locuitorii județului Bacău vor rămâne fără apă curentă începând de marți, 14 noiembrie, de la ora 7, și până pe 17 noiembrie.

CRAB sistează alimentarea municipiilor Bacău, Onești și Moinești, a orașelor Comănești, Târgu Ocna și Dărmănești și în alte câteva localități ca să repare o conductă.

Teoretic în toată perioada menționată apa se va furniza doar două ore dimineața și două seara (06.00 – 08.00 și 18.00 – 20.00), dar cu presiune redusă. Din experiență, băcăuanii nu se bazează pe asta. Își vor face provizii.

Și cele mai tari argumente în acest sens le dau chiar CRAB și Primăria Bacău, organizează „puncte de distribuție a apei nepotabile”.

Compania de apă va organiza trei puncte de distribuție a apei nepotabile la podul Mărgineni, pe strada Chimiei intersecție cu strada Republicii și Războieni (Starea Civilă).

În paralel, Primăria Bacău va asigura distribuirea apei nepotabile, în perioada 14 – 17 noiembrie 2017, în intervalul orar 08.00 – 21.00, în următoarele locuri: str. Aeroportului intersecție cu strada Republicii, Complex “Aviatori”, zona Narcisa (blocul potcoavă), Piața Sud, str. Cornișa intersecție cu str. Pictor Andreescu, pasaj Muncitorul, b-dul Alexandru cel Bun (magazin Adriatica), strada Mihai Viteazul (Biserica Sfântul Nicolae), str. Neagoe Vodă intersecție cu str. Martir Horea, str. Ștefan cel Mare (Carrefour), str. Aprodu Purice (stația de autobus) și str. Gării (magazin Evrika).

Nici cu agentul termic nu suntem foarte siguri. Conform unui comunicat al Thermoenergy, sistarea poate afecta furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum pentru consumatorii care sunt alimentați din rețelele de distribuție ale centralelor termice.

Pentru acuratețea informației, public cele două comunicate, al CRAB și al Termoenergy.

oprire_apa_bacau_nov2017

DOC101117

, , , , , , , ,

 

Lasa un comentariu

Te rog, ai in vedere: Moderarea comentariilor este activa si poate amana publicarea comentariului. Nu este nevie sa retrimiti comentariul.