Autoevacuare din sediul PNL (video)

Începând de luni, 10 septembrie, sediul PNL Bacău nu mai are adresa pe str. Vasile Alecsandri.

Primăria Bacău a decis să nu le mai prelungească liberalilor contractul valabil din 1991. Deși situația face obiectul unui dosar aflat pe masa instanțelor băcăuane, liderii PNL au decis să elibereze imobilul.

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de către deputații Ionel Palăr și Tudorița Lungu.

„Aceasta este marea victorie a administrației PSD de până acum. Oricum, e o premieră că un partid a fost dat afară din sediu de Primărie”, a declarat Palăr, în debutul conferinței de presă.

Liderii PNL au declarat că au deja un nou sediu, în care se lucrează la amenajare, însă nu au vrut să dezvăluie adresa. Inaugurarea va avea loc abia spre finalul anului. Până atunci activitatea secretariatului de partid nu va fi întreruptă, ea fiind mutată într-un sediu improvizat pus la dispoziție de un membru de partid. Ședințele de Birou Județean se vor desfășura „în județ”, „săptămânal”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.