Apa vine abia joi. Până atunci avem o cerere de demisie live

Primarul Cosmin Necula, i-a cerut astăzi demisia directorului tehnic al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), Petruș Rădulescu.

Prezent și el la conferința de presă, acesta nu i-a dat pe loc răspuns edilului.

Necula a asezonat cererea de demisie cu informația că va face plângere penală, pentru cercetarea derulării proiectului cu finanțare europeană, prin care s-a construit până în 2011 aducțiunea de la Valea Uzului.

El l-a indicat pe Rădulescu ca fiind președintele comisiei de recepție a lucrării.

Cele două anunțuri au fost făcute de primar într-o conferință de presă convocată pentru a explica cum de s-au produs cele două avarii în același loc la aducțiunea de la Valea Uzului, cea de sâmbătă și cea de marți dimineață.

Ce era mai important din conferința de presă: apa vine abia joi.

Ni s-a explicat tehnic ce și cum. Concluzia: management prost spre extrem de prost.

N-am înțeles cum de managera companiei, Nina Chiper, nu a intrat în vizorul primarului, dar asta e altă discuție. Dacă era vreo manageră te top, iar Rădulescu chiar este principalul responsabil de toate nenorocirile, trebuia să aibă de mult timp demisia sau demiterea acestuia înregistrată în revisal.

Un comentariu la „Apa vine abia joi. Până atunci avem o cerere de demisie live”

  1. S-a gandit cineva la o eventuala alunecare de teren de proportii sau la un cutremur? Ce se va întîmpla atunci ??? Posibil un an doi fara apã la robinet. Bacaul în 1990 avea apã fãrã sa fie nevoie de aductiunea de la Valea Uzului. Cu banii cheltuiti pe aceasta investitie se puteau extinde punctele de captare mentinute in functiune cele existente. Dar unele centre de captare au fost inchise voit si cu aprobarea fostilor primari. In Gheraiesti paragina. Peste 50 de puturi terminate. In Lunca dezmembrate!!! Rezerva Bacaului exista. Extinsa la nivelul populatiei actuale si stadiul industriei era suficienta apa. Fara program. Non stop si apa de mai buna calitate. Una este sa bei apa din fantana si una dintr-un lac fie el chiar de la Valea Uzului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.