„Anul acesta nu se va bate nici un cui la Spitalul Municipal Bacău”

13 martie 2017 | Print „Anul acesta nu se va bate nici un cui la Spitalul Municipal Bacău”

Mă enervează să am dreptate când pariul are o variantă pierzătoare pentru comunitate. Cu privire la data de începere a lucrărilor la centura municipiului am avut dreptate vreo 4-5 ani la rând.

Adică, facem pariu că „spitalul municipal se va termina cu trei luni înainte de alegerile locale din 2020” sau „centura de ocolire a municipiului Bacău va fi dată în folosință cu doar o lună înainte de aceleași alegeri”.

Ar mai fi câteva de astea. Pot risca una și cu insula de agrement.

Am rămas surprins să-l aud pe Cosmin Necula recunoscând nonșalant că „anul acesta nu se va bate nici un cui la Spitalul Municipal”. Așa a sunat răspunsul la întrebarea mea dacă „se va bate vreun cui la spital?”. „Aș vrea eu, însă nu cred. Avem 20 de milioane finanțare, însă procedurile nu ne permit cheltuirea lor”, a afirmat dezarmant primarul.

Nici nu știu ce mi-ar fi plăcut mai mult, o minciună de genul „cincinalul în 4 ani”, sau adevărul acesta neobișnuit. Putea să zică ce voia el, că în august venea cu rectificarea: n-avem bani, n-avem timp că ne-au contestat unii etc.

Ecuația e ciudată. Acum spitalul e al municipiului, finanțarea există, proiectul inițial este, inventarul s-a făcut până la ultimul șurub. Numai nu încep lucrările. Știu, legal nu se poate fără licitație. Dar nici nu știu dacă se vrea neapărat finalizarea foarte repede a spitalului.

Lucrările sunt finalizate în proporție de 80-85%.

 

, , ,

 

Lasa un comentariu

Te rog, ai in vedere: Moderarea comentariilor este activa si poate amana publicarea comentariului. Nu este nevie sa retrimiti comentariul.