Aniversare cu lopețile la umbră

La jumătatea mandatului său de președinte al Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu nu se poate lăuda cu niciun șantier.
La acestă dată în județul Bacă nu se lucrează pe niciun drum județean și nici nu există vreo licitație finalizată, deși nevoi ar fi.
Mai mult, contractele PNDL 2 sunt semnate de anul trecut, deci ar trebui să fie deja bani.
Ar mai fi și niște fonduri europene pentru „drumul sărăciei” pentru care s-a semnat tot atunci, cu mare tam-tam.
Nici la Catedrală nu s-au reluat lucrările, deși cică s-ar găsi cele 4 milioane de euro necesare, pentru că între timp au mai scăzut prețurile și s-a micșorat devizul de vreo 3 ori.
Pista aeroportului are „filă de buget”, dar n-are constructor, încă.
Cică s-ar lucra totuși pe ici pe colo, pe la spital, pe la nu-ș ce foste școli speciale. Însă, eu cred că doar se dă cu mătura, că nu văd mare mișcare.
Ce nu-mi explic este acestă gaură de proiecte ajunse la maturitate, deși de 28 de ani neîntrerupt, conducerea județului a fost asigurată competent doar de PSD.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.