20.000+

USR Bacău a reușit depășirea pragului de 20.000 de semnături strânse în județ în campania #fără penali în funcții publice.

Veselie mare și planuri mărețe: încă 10.000. Tot ce este posibil, însă, acum vreo lună lucrurile se mișcau infinit mai greu.

Au venit alături de ei ONG-uri precum cel din Onești care le-a trimis câteva sute de semnături făcute de voluntarii de acolo în timp ce organizația locală abia se descălța.

Un alt întreprinzător privat din municipiul de pe Valea Trotușului a anunțat că la el în fabrică s-au adunat peste 200 de semnături. Nu i-a rugat nimeni de la USR, au făcut-o din proprie inițiativă.

Astăzi am aflat că aproximativ aceleași lucruri s-au petrecut și în municipiul Bacău. „Eu personal le-am dus 60 de semnături și ca mine mai sunt”, mi-a povestit o doamnă.

Aceste câteva episoade nu minimalizează cu nimic efortul organizatoric și meritele celor de la USR, însă n-ar trebui să-i ia de cap.

Au mai fost și câțiva lideri de la PNL care au semnat „cu reciprocitate”, dar public. Din câte știu a mai fost ceva și din zona susținătorilor lui Cioloș.

Însă, un foarte mare merit îl are PSD-ul însuși, pe alocuri și ALDE. Eu cred că fără criza apei și toate bâlbele PSD din acea perioadă. Fără gazele jandarmilor, fără gafele Vioricăi și îngâmfarea liderilor PSD, #fără penali n-avea nici 10.000 de semnături.

Era să uit, ne-aprobarea amplasării cortului pentru strângerea de semnături i-a victimizat, motivat și enervat și mai mult pe USR-iști și voluntarii lor. Dacă le aprobau cortul îi blocau în propria opacitate și nemobilizare.  „Atât s-a putut”, ar fi spus. Așa, nomazi de nevoie, s-au mobilizat mai mult. Voluntarii au mers în parcuri, în piețe, în toate zonele cu trafic. Altfel ar fi stat comozi în cortul lor comentând defetist că băcăuanii sunt cu pesedeul.

Oricum, poza face toți banii. A doua semnătură dată după cea de pe certificatul de căsătorie să fie pentru campania Fără penali în funcții publice este un semn de maturitate civică.

Un comentariu la „20.000+”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.